Crepuscul și rugăciune Arta modernă a lăsat fotografiei sarcina de a mima realitatea prin ”reproducere” și s-a aruncat în aventura unor experimente de avangardă, iconoclaste, conceptuale sau de-a dreptul nihiliste. Nu putem spune că a greșit sau a reușit, de vreme ce creația plastică a fiecărei epoci nu răspunde unei etici, ci unei frenezii a cunoașterii. Iată însă că domeniul artei figurative nu a dispărut cu desăvârșire.

Acuarela este, bunăoară, o tehnică a transparenței și fluidității care și-a salvat un spațiu propriu în fenomenul artistic, acomodându-se cu postmodernitatea. Există printre acuareliștii de real talent, așa cum e temperamentalul greco-român Alexandros Pintilii Karciucas, un soi de nepăsare conservatoare, în răspăr cu toate improvizațiile agresiv-abstracte: ochiul privitorului prea multă vreme văduvit de plăcerea reveriei și taina ambianțelor translucide regăsește în lucrările tânărului artist un imaginar post-medieval, mediteranean și citadin gata să-i spele retina cu epifanii coloristice abia sugerate.

Apreciez în registrul tematic selectat de Alexandros Pintilii Karciucas nota educată, decupajul solar savant, bucuria fixării unui moment privilegiat de vrajă muzicală, pe scurt, intuiția că misterul lumii rămâne din fericire impenetrabil. Omul cu penelul mereu umectat ni se dezvăluie prin ce alege să decupeze, sub aparența prozaică sau convențional poetică a unei simple anecdote. Dincolo de o atmosferă, de cromatica blândă, de pensulația ușor impresionistă, fiecare lucrare ne dovedește că împlinirea e inerentă vieții triumfătoare, dublată de penumbre oblice și aluzii inefabile. Văd în stilistica lui Alexandru Pintilii Karciucas confluența improbabilă dintre melancolia niponă a efemerului și mistica ortodoxă a luminii necreate. Acuarela se face rând pe rând crepuscul și rugăciune. Teodor Baconschi